Laburiştii conduceau detaşat sâmbătă în alegerile legislative din Noua Zeelandă, potrivit primelor rezultate care lasă să se presupună că şefa guvernului Jacinda Ardern, cu o poziţie consolidată de succesele obţinute în combaterea epidemiei de COVID-19, ar putea obţine chiar majoritatea absolută, relatează DPA, EFE şi RTBF.

După numărarea a 36% din buletinele de vot, Partidul Laburist se află în fruntea opţiunilor alegătorilor cu 50,5% din sufragii, ceea ce i-ar permite să controleze 65 din cele 120 de locuri în parlament.

Niciodată un partid neozeelandez nu a reuşit să obţină majoritatea absolută după reforma sistemului electoral din 1996, ceea ce a făcut ca toţi prim-miniştrii care s-au succedat de atunci să trebuiască să guverneze în coaliţii.

Rezultatele sunt departe de a fi definitive, dar scorul laburiştilor pare să fie net superior rezultatelor pe care le anticipaseră sondajele.

Dacă ele se confirmă, victoria lor va fi cea mai categorică în ultimele decenii.

Partidul Naţional condus de Judith Collins (opoziţia de centru-dreapta) nu este creditat decât cu 26% din voturi, ceea ce nu îi conferă decât 34 de locuri în parlament, adică cel mai slab rezultat după 2002.

Aflată la putere din 2017, Jacinda Ardern, care a împlinit 40 de ani în această vară, a supranumit scrutinul "alegeri COVID", axându-se în principal în campanie pe bilanţul foarte solid obţinut în lupta împotriva pandemiei.

AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)