Alegătorii din statul american Florida, considerat crucial pentru desemnarea preşedintelui, încep luni să voteze anticipat pentru scrutinul de la 3 noiembrie, în condiţiile în care un număr record de 28 milioane de americani, în majoritatea lor democraţi, şi-au exprimat deja opţiunile, transmite Reuters.

Preşedintele Donald Trump, intrat în criză de timp pentru a schimba dinamica unei curse în care sondajele îl dau perdant, va vizita luni Arizona, după ce duminică a ţinut o întrunire electorală în Nevada şi şi-a îndemnat susţinătorii să voteze.

Contracandidatul său, democratul Joe Biden, aflat duminică în campanie într-un alt stat-cheie, Carolina de Nord, va rămâne luni în statul unde îşi are reşedinţa, Delaware, în timp ce partenera sa de cursă, senatoarea Kamala Harris, se îndreaptă spre Florida pentru a-i încuraja pe susţinătorii democraţi să voteze anticipat.

Statul Florida este considerat de toată lumea ca obligatoriu de câştigat pentru Trump, al cărui şanse de victorie se reduc considerabil dacă pierde în acest stat din sud.

Florida oferă 29 de voturi electorale, la egalitate cu New York - state devansate doar de California şi Texas -, din cele 270 de voturi în Colegiul Electoral care îl desemnează pe preşedintele SUA.

Un sondaj Reuters/Ipsos din perioada 7-14 octombrie a arătat un plus de două procente în favoarea lui Biden (49%) faţă de Trump (47%), în marja de eroare de patru puncte procentuale.

Ambele echipe de campanie au cheltuit masiv în publicitate electorală în Florida, cu un plus pentru Biden, care a strâns semnificativ mai multe fonduri decât Trump din vară, stabilind recorduri lunare consecutive pentru un candidat la preşedinţia SUA.

Trump va avea mitinguri de campanie mai întâi la Prescott, apoi în Tucson, Arizona, un alt stat în care cele două campanii se află în strânsă concurenţă.

Cele 27,9 milioane de americani care au votat deja, fie prin corespondenţă, fie în persoană, conform Universităţii din Florida, reprezintă cel mai ridicat număr de votanţi până în acest punct al campaniei, comparativ cu alegerile precedente.

Până acum şi-au exprimat votul circa 20% din totalul alegătorilor din 2016, care a fost de peste 136,6 milioane.

Votanţii înregistraţi ca democraţi reprezintă 55% din totalul de 10,9 milioane de care au votat deocamdată în statele care raportează astfel de date, comparativ cu 24% de partea republicanilor.

Duminică, la un miting electoral din Carson City, Nevada, unde votarea începuse cu o zi în urmă, Trump şi-a implorat susţinătorii să 'iasă şi să voteze' pentru a-l ajuta să răstoarne balanţa într-un stat pe care în 2016 l-a pierdut la un scor strâns în faţa democratei Hillary Clinton.

Deşi şi-a revenit recent de pe urma propriei experienţe cu coronavirusul, Trump l-a luat în derâdere pe Biden în Nevada pentru abordarea prudentă a acestuia faţă de pandemie. 'Ascultaţi-i pe oamenii de ştiinţă!', a spus Trump cu o voce ironică. 'Dacă i-aş fi ascultat pe oamenii de ştiinţă, am avea chiar acum o ţară care ar fi într-o depresie (economică) masivă', a continuat el. În Carolina de Nord, un stat-cheie unde 1,4 milioane, adică 20%, dintre alegătorii înregistraţi, votaseră deja până duminică dimineaţa, Biden i-a îndemnat pe locuitori să-şi exprime votul cât mai curând posibil, şi l-a atacat pe Trump pentru afirmaţia că Statele Unite 'au trecut de punctul critic' din pandemie. 'Lucrurile se înrăutăţesc, iar el continuă să ne mintă despre situaţie', a acuzat Biden.

Dezbaterea finală între cei doi candidaţi va avea loc joi, la Nashville, Tennessee.

AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)