Comisia Europeană a lansat vineri un plan de acţiune pentru intensificarea eforturile de combatere a rasismului în blocul comunitar, inclusiv în instituţiile sale, relatează dpa.

Comisia susţine că va încerca să amelioreze coordonarea dintre ţări, să crească gradul de conştientizare şi să impună aplicarea legislaţiei care îi protejează pe oameni de discriminare. "Progresul în combaterea rasismului şi a incitării la ură în Europa nu este suficient de bun...

Dar sperăm că în timp, cu mai mult efort, putem schimba tendinţa în Europa", a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă Vera Jourova, în cadrul unei conferinţe de presă. "Acesta este scopul noului plan de acţiune şi nu vom ezita să acţionăm, inclusiv prin întărirea legislaţiei noastre şi prin aplicarea cu fermitate a regulilor", a adăugat ea.

Acest demers al Comisiei Europene urmează după anunţul de miercuri al preşedintei executivului comunitar, Ursula von der Leyen, realizat în cadrul discursului privind starea Uniunii, că va numi un nou coordonator anti-rasism.

De asemenea, CE va organiza un summit anti-rasism anul viitor.

Un nou val de proteste a avut loc în toată lumea după uciderea recentă a mai multor persoane de culoare, printre care şi George Floyd, în SUA, de către poliţie.

Comisia Europeană a anunţat de asemenea că va încerca să sporească diversitatea în propriile servicii. "Diversitatea în această comisie nu este suficientă.

Diversitatea în instituţiile Uniunii Europene nu este suficientă", a spus Jourova.

Reţeaua Europeană împotriva Rasismului a salutat această iniţiativă. "Este un moment de cotitură pentru egalitate rasială şi justiţie şi are un potenţial semnificativ de a aduce o schimbare pozitivă pentru oamenii discriminaţi din cauza rasei în Europa", a declarat şefa reţelei, Karen Taylor.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)