Exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu soarta fostei catedrale creştine Sfânta Sofia din Istanbul, care ar putea fi transformată din nou în moschee, UNESCO a invitat Turcia la dialog înainte de luarea unei decizii susceptibile "să aducă atingere" valorii universale a acestui monument, care are în prezent statutul de muzeu şi care a fost inclus pe lista patrimoniului mondial, informează AFP.

Pe 2 iulie, cel mai înalt tribunal administrativ din Turcia a analizat o cerere privind reconversia în moschee a fostei bazilici creştine, o măsură pe care preşedintele Recep Tayyip Erdogan o susţine, cu riscul de a crea tensiuni în relaţiile ţării sale cu alte state.

Construită în secolul al VI-lea e.n.

de către bizantini, care îşi încoronau împăraţii în interiorul acestei catedrale, Sfânta Sofia este un sit inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul.

Catedrala a fost transformată în secolul al XV-lea e.n. în moschee după invazia otomană, apoi în muzeu în anul 1935 de preşedintele tinerei Republici laice a Turciei, Mustafa Kemal, care a dorit "să o ofere umanităţii".

Contactaţi vineri de jurnaliştii de la AFP, reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), al cărei sediu se află la Paris, au subliniat într-un e-mail că Sfânta Sofia, componentă a sitului intitulat "Zonele istorice din Istanbul", este "înscrisă pe Lista patrimoniului mondial al umanităţii în calitate de muzeu", fapt care "aduce cu sine un anumit număr de angajamente şi de obligaţii juridice". "Astfel, un stat trebuie să vegheze ca nicio modificare să nu aducă atingere valorii universale excepţionale (fundamentul oricărei înscrieri pe lista UNESCO, n.r.) a bunului înscris şi aflat pe teritoriul său.

Orice modificare necesită o notificare prealabilă din partea statului vizat adresată UNESCO, apoi, dacă este cazul, o examinare de către Comitetul Patrimoniului mondial", au precizat reprezentanţii UNESCO.

UNESCO a comunicat "îngrijorările sale Republicii Turciei în mai multe e-mailuri" şi prin intermediul unui mesaj transmis ambasadorului său la UNESCO, joi seară, îndemnând totodată "autorităţile turce să înceapă un dialog înainte de a lua o decizie ce ar putea să aducă atingere valorii universale a sitului". "Bunul intitulat 'Zonele istorice din Istanbul' este înscris în patrimoniul mondial mai ales pentru 'integritatea unică a capodoperelor sale arhitecturale, care reflectă întâlnirea dintre Europa şi Asia pe parcursul mai multor secole' şi pentru că 'Sfânta Sofia a devenit un model pentru o întreagă familie de biserici şi, mai târziu, de moschei, iar mozaicurile din palatele şi bisericile din Constantinopol au influenţat artele atât în Orient, cât şi în Occident", au reamintit reprezentanţii UNESCO.

AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)