Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a cerut luni ca ţara sa, cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, să nu se grăbească cu distribuirea de vaccinuri, el invocând preocupări legate de aducerea la cunoştinţa publicului a conformităţii acestora cu principiile islamului, transmite Reuters.

Cu peste 365.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 12.000 de decese, Indonezia se luptă să aducă sub control epidemia, iar guvernul se grăbeşte să asigure o cantitate de vaccinuri încă nefinalizate, atrăgându-şi criticile unor epidemiologi că se află în căutarea unei soluţii 'miracol' înainte ca siguranţa şi eficacitatea unui vaccin să fie cunoscute.

Potrivit unor miniştri, un vaccin ar putea primi autorizaţia de urgenţă încă din noiembrie.

Preşedintele a avut însă o abordare mai prudentă, avertizând asupra grabei şi cerând un mesaj public clar cu privire la conformitatea vaccinurilor cu islamul. 'Cer ca acest vaccin să nu fie grăbit, pentru că este atât de complex', a spus preşedintele înaintea unei şedinţe cu uşile închise. 'Vreau să ne asigurăm că va exista o bună pregătire. În ce priveşte comunicarea publică, mai ales cu privire la halal (permis de islam) şi haram (interzis sub islam), preţul şi calitatea', a explicat el.

Indonezia a promis anterior că va vaccina peste 100 milioane de locuitori anul viitor, însă preşedintele a semnalat că amploarea inoculării în arhipelagul cu 270 milioane de locuitori va fi o provocare fără precedent.

Controverse legate de conformitatea vaccinurilor cu principiile islamice au împiedicat în trecut răspunsuri de sănătate publică în Indonezia, cum s-a întâmplat în 2018, când Consiliul indonezian al ulemalelor a emis o fatwa (decret religios) în care declara că vaccinul antirujeolic este haram.

Indonezia şi-a asigurat 50 milioane de doze de la producătorul chinez Sinovac până în martie viitor şi 100 milioane de doze de la AstraZeneca până în aprilie, în plus faţă de alte acorduri.

Vaccinurile de la Sinovac, precum şi cele de la Sinopharm şi CanSino Biologics (alte două companii chineze) pentru 9,1 milioane de oameni vor fi disponibile în acest an, prioritate la administrare urmând să aibă cadrele medicale, a declarat Achmad Yurianto, un responsabil din Ministerul Sănătăţii.

Graba Indoneziei de a-şi asigura livrări de vaccinuri neatestate a provocat preocupări printre epidemiologi, unii considerând că ar trebui ca eforturile să se concentreze pe testare şi pe depistarea contacţilor, până când va fi disponibil un vaccin sigur şi eficace. 'Multe ţări cred că un vaccin va fi ''glonţul lor de argint'' în lupta cu pandemia.

Dar, din nefericire, istoria pandemiilor, literatura (de specialitate) nu sprijină această idee', a atenţionat Dicky Budiman, un epidemiolog indonezian de la Universitatea Griffith din Australia.

AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)