Iordania a apreciat că acordul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU) anunţat joi ar putea să impulsioneze negocierile de pace blocate dacă reuşeşte să determine Israelul să accepte un stat palestinian pe un teritoriu pe care Israelul l-a ocupat în războiul arabo-israelian din 1967, transmite Reuters. "Dacă Israelul se raportează la el ca la un stimulent pentru a pune capăt ocupaţiei ...

va împinge regiunea spre o pace dreaptă", a declarat ministrul iordanian de externe Ayman Safadi într-o declaraţie de presă.

Eşecul Israelului de a realiza acest lucru nu va face decât să adâncească conflictul arabo-israelian ce durează de de zeci de ani şi să ameninţe securitatea regiunii în ansamblu, a adăugat Safadi.

Cu toate acestea, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, a respins acordul israeliano-emiratez mediat de SUA şi anunţat joi pe Twitter de preşedintele Trump.       Purtătorul de cuvânt Abu Rudeineh a declarat joi seara, la Ramallah, în Cisiordania, în faţa clădirii ANP, că acest acord reprezintă o "trădare a Ierusalimului, a Al-Aqsa (moschee, al treilea cel mai sfânt locaş al islamului) şi a cauzei palestiniene".

Safadi a mai afirmat că acordul trebuie să fie urmat de o decizie a Israelului de a pune capăt oricăror măsuri unilaterale de anexare de teritorii în Cisiordania ocupată, care "împiedică perspectivele de pace şi încalcă drepturile palestinienilor". "Regiunea este la răscruce ...

continuarea ocupaţiei şi negarea drepturilor legitime ale poporului palestinian nu vor aduce pace sau securitate", a adăugat Safadi.

Iordania a pierdut Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, în favoarea Israelului, în timpul războiului arabo-israelian din 1967.

Iordania este a doua ţară arabă, după Egipt, care a semnat un tratat de pace cu Israelul şi mulţi din cei peste opt milioane de cetăţeni ai săi sunt de origine palestiniană.

AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)