Alianţa Nord-Atlantică a aprobat marţi noul plan de apărare pentru Polonia şi statele baltice, după ce s-a ajuns la un compromis cu Turcia, care anterior s-a opus, informează AFP citând surse diplomatice.

Ankara a solicitat de câteva luni partenerilor săi din NATO să îi ofere mai mult sprijin în lupta sa împotriva miliţiilor kurde din Siria pentru a permite intrarea în vigoare a acestui plan, care este, de fapt, o actualizare a versiunii din 2010 cu privire la care s-a ajuns la un acord în luna decembrie.

Conţinutul planului este secret, însă oficialii lituanieni au declarat în mod repetat că ceea ce încearcă să obţină sunt consolidarea apărării aeriene şi o desfăşurare mai rapidă a forţele NATO în caz de criză.

Toate aceste pe fondul tensiunilor cu Rusia, în special după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 de către Moscova. "Problema a fost rezolvată şi planurile sunt aprobate", a declarat pentru AFP ministrul lituanian de externe Linas Linkevicius, care a salutat "acţiunea constructivă' a Turciei.

Aceste informaţii au fost confirmate de o sursă diplomatică de la Bruxelles.

Rebelii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), aflaţi într-un război sângeros de gherilă împotriva statului turc din 1984, au baze şi tabere de pregătire în munţii din regiunea Kurdistanului irakian.

Turcia, care a desfăşurat recent forţe speciale în nordul Irakului pentru a lupta împotriva rebelilor kurzi, a întreprins deja mai multe operaţiuni de amploare împotriva PKK sau a miliţiilor kurde afiliate din Irak şi Siria.

AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)