Şase agenţi ai serviciului militar de informaţii rus au fost inculpaţi în SUA pentru atacuri cibernetice mondiale, care au vizat alegerile din Franţa în 2017 şi Jocurile Olimpice din 2018 din Coreea de Sud, a dezvăluit luni Ministerul american al Justiţiei, relatează AFP.

Aceşti agenţi "sunt acuzaţi că au comis seria de atacuri informatice cea mai distructivă şi perturbatoare atribuită vreodată unui singur grup", a declarat în cadrul unei conferinţe de presă adjunctul ministrului justiţiei, John Demers, responsabil pentru securitate naţională.

Aceşti piraţi informatici sunt acuzaţi că au desfăşurat aceste operaţiuni între 2015 şi 2019.

Potrivit justiţiei americane, primul lor atac a vizat reţeaua electrică din Ucraina, privând populaţia de încălzire în plină iarnă.

Ei sunt apoi suspectaţi că au atacat cu malware-ul NotPetya care, în iunie 2017, a contaminat mii de calculatoare din lume, perturbând infrastructuri critice, precum organismul de control al sitului accidentului nuclear de la Cernobâl şi porturile din Mumbai şi Amsterdam. "Inculpaţii au susţinut, de asemenea, o operaţiune de piratare şi de scurgeri de informaţii în zilele care au precedat alegerile franceze din 2017", a adăugat Demers. În 2018, campanii de phishing au vizat Jocurile Olimpice de iarnă din Coreea de Sud, la care delegaţia rusă, acuzată de dopaj, nu a putut participa.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)